Operațiuni
Operațiunile reprezintă operațiile sau mișcările efectuate asupra stocului. Stocul se calculează doar în baza acestor operațiuni.
Operațiunile se pot genera în două moduri:
Operațiuni create în mod direct din secțiunea Operațiuni
Aceste operațiuni vor avea impact imediat asupra stocului. Ele nu mai necesită vreo procedură suplimentară. Acest lucru înseamnă că ele vor fi considerate în mod imediat ca fiind validate, atât în privință cantităților operate, cât și a prețurilor.
Operațiuni create în baza notelor de cântar din secțiunea Cântăriri
Fiecare cântărire (cu excepția operațiilor IN General și OUT General) va genera una sau, uneori, două operațiuni, cu efect imediat asupra stocului, în funcție de tipul notei de cântar. Transferurile și sortările vor avea câte două operațiuni generate: una de ieșire din depozit, alta de intrare.
A opera o notă de cântar înseamnă a crea operațiunea sau operațiunile cu efect asupra stocului în baza acelei cântăriri. Cântăririle care încă nu au generată operațiunea sau operațiunile aferente sunt considerate ca fiind neoperate și aplicația va semnala acest lucru în panoul de control cu culoarea roșie. Ele vor rămâne cu status-ul neoperat până operațiunea va fi creată în baza note de cântar respective. Notele de cântar neoperate vor fi totuși vizibile cantitativ în secțiunea Rapoarte / Stocuri, pe coloana Neoperat.
Operațiunile generate în baza notelor de cântar de tipul IN Furnizor și IN Custodie se operează în mod automat. Cu toate acestea operațiunile create rămân în stoc cu status-ul nevalidat. Aceasta întrucât prețurile de pe comandă sau contract, precum și politica impurităților aplicate, pot să difere de la caz la caz. Operațiunile nevalidate necesită intervenția unui utilizator avizat pentru confirmarea politicii impurităților aplicate și a prețurilor stabilite cu furnizorul respectiv. Această procedură poată numele de validare a unei operațiuni.
Impuritățile pot fi abordate în 3 moduri:
- Impuritățile pot fi incluse în stoc cantitativ (Impurități incluse in STOC). În acest caz, prețul impurităților introduse în stoc va fi egal cu zero, sau cu prețul de transport raportat la cantitatea de impurități, dacă transportul a fost suportat de către societatea care primește marfa (EXW)
- Impuritățile pot fi incluse în stoc atât cantitativ, cât și valoric (impurități incluse in STOC și PRET). În acest caz prețul mărfii va fi „diluat”. Prețul total al mărfii va scădea luând în considerare cantitatea de impurități aplicate.
- Impuritățile pot fi omise (Ignoră impuritățile). În acest caz ele vor fi excluse cu totul din calculul stocului.
În urma validării unei operațiuni de tipul IN Furnizor sau IN Custodie, furnizorului i se poate trimite din aplicație un email conținând cantitățile validate și suma de facturat. Informațiile desfășurate le va primi într-un fișier Excel generat în mod automat de către aplicație. Notificarea partenerului se poate face direct din formularul de validare a recepțiilor bifând opțiunea Trimite notificări către parteneri. Fiecare furnizor va primi câte un email cu cantitățile și prețurile de facturat. Notificările pot fi totuși trimite și din pagina principală a Operațiunilor filtrând tabela după criteriile dorite și apăsând butonul Trimite Notificări - o nouă fereastră se va deschide și va cere confirmarea trimiterii.
Dintre notele de cântar, unele vor crea în mod automat operațiunile corespunzătoare, altele vor avea nevoie de intervenție manuală. Cântăririle de tipul OUT Client se vor opera manual în baza recepției primite de la client. Cu toate acestea, cantitățile de scăzut vor fi vizibile în Rapoarte / Stocuri de pe acum, pentru o bună gestionare a mărfurilor în interiorul centrului.



